Jocuri de scenă

In ultima saptamana la 3 castinguri(doua in Bucuresti si unul aici) mi s-a raspuns

 "Te sunam noi!" . Pana la urma o sa incerc sa imi gasesc ceva de lucru: casier pe la  pe la vreun magazin,chelner ,poate,cine stie,o sa intreb si pe la vreo spalatorie de masini, ori pe santier...ce? mai conteaza ca sunt  salahor atata timp cat primesc niste bani?........

  - Uite cine a venit! Domn` actor. Ce faceti domn`le? Cum merge ?

  - Salutare si tie , tata. Merge bine , cum sa mearga?

  - Da? Ma bucur. Si salariu` ? Prin mana , ca de obicei? Iar l-ai dat pe mucosi?

  - Mitica! Nu-l asculta , puiule, e foarte bine ca ajuti copiii. Dar totusi,acolo un banut al tau de-o parte sa se stie , mamica , stii si tu cum se spune " cine-mparte , parte-si face" .

  - Da,mama ai dreptate, dar ii iubesc prea tare pe copiii aia, cum se dedica ei intru totul si cum lupta sa progreseze!...Trebuie sa recunosc ca ma eschivam in toate felurile posibile sa nu se uite in ochii mei si sa se prinda ca ceva este in neregula.

  - Lasa-l , Eleonoro! Sa nu profite acum de salariu, ca vede el cand o da faliment teatrul si o sa dea ca taunele fara cap din colt in colt ca nu are chior de ban! Macar ne obisnuieste de pe acum , ca oricum ar fi, pensia tot ti-o mananca aproape toata, el singur.

  E clar...tata cred ca s-a prins care-i smenul si acum ma tachineaza ca sa cedez psihic si sa marturisesc tot,dar nu voi face niciodata asta!

  - Da,tata,ai dreptate . Teatrul a dat faliment si eu sunt muritor de foame de 5 luni, dar nu v-am spus nimic pana acum.

  - Tupeist ca ma-ta! Treci si mananca si lasa prostiile! Vezi ca a facut ma-ta pilaf de orez.

  In sfarsit o mancare consistenta dupa atatea zile de oua ochiuri , shaorme si cartofi pai.

  - Aa,nici nu prea mi-e foame ca tocmai am mancat la un restaurant inainte sa urcam in tren...a fost delicios,plus ca am comandat vreo doua portii..dar o sa mananc doar pentrul gustul irezistibil al pilafului facut de mama.

 Dupa ce am spus acestea , am mancat aproape tot pilaful facut de mama si imi dadeam seama cat de disperat dupa mancare fusesem, si ma ingrijoram pentru mine insumi nestiind ce imi va rezerva viata in continuare;stiam un singur lucru: daca nu ma suna de la niciun casting,sau nu imi reuseste nicio miscare, cine stie ce tampenie sunt in stare sa fac,cum ar fi sa fac alta facultate,sau sa ma angajez pe santier.

  - Nu ti-e foame dar lasi omul flamand,ca-i mananci toata mancarea! Mi-a zis mama pe tonul ala al ei , pe care poate sa ma si injure ca nu pot sa ma supar.

  - Trebuie sa recunosc ca ti-a iesit impecabil. Este foarte bun. Si crede-ma ca abia m-am abtinut sa nu ti-l mananc pe tot.

  - Puteai sa il mananci, ca oricum stiam cat iti place asa ca am avut si planuri de rezerva.

  - Ei,haide , ca nu sunt asa mancau.

  - Ba bine ca nu! Mai aveai putin si mancai si fundul farfuriei. Se baga in seama tata cu vesnicul lui sarcasm rautacios;inca am impresia ca el stie de fapt situatia mea,dar tac, nu bat niciun apropo.

  - Ehei ,tata, pacat ca nu tine de foame ca l-as fi mancat.

  - Caraghios mai esti,daca vrei sa te odihnesti sa spui,ca te lasam pe tine pe canapea si mergem noi pe fotolii.

  - Multumesc,cred ca intr-adevar o sa ma intind putin.

Parca si uitasem cum e sa dorm pe canapeaua mea.Poate ca pe patul cu saltea moale si confortabila a lui Gore.. Ce-mi trebuie? Uite aici pat de om sanatos: daca supravietuiesti o noapte in el, inseamna ca o sa ai o viata lunga. S-a uzat tot buretele si materialul a ramas doar pe blana de desub..parca eram condamnat sa dorm pe patul ala,pentru mine era ca o sentinta. In somn am avut un vis: se facea ca eram pe o scena;nu era o scena mare,dar macar era o scena. Oamenii ma apreciau,chiar daca eu de fapt taceam. Se facea ca taceam cu atata pasiune incat reactiile publicului alternau in functie de starea mea sufleteasca:si anume atunci cand prin mine trecea un fior de melancolie,tristete,cand toate corabiile mi se scufundau, publicul aproape ca izbucnea in plans...aveau fetele triste,ochii umezi si isi trosneau degetele de emotie,iar cand sentimentul trecea la extrema cealalta si devenea unul pozitiv, de speranta si optimism si parca aveam o aura de bucurie in jurul meu, publicul radea cu lacrimi de felul in care tac,atata emotie puteam sa transmit cu o simpla privire si cu tacerea mea. Parea asa real,e ca un ideal pentru mine sa pot ajunge sa fac asta,potential am, scena si public nu am.

Jocuri de scenă

Imaginaţi-vă o garsonieră de pensionari obosiţi,în care domneşte mirosul de prajeală şi mâncare, amestecat cu mirosul de tutun.Cum intri pe uşa albă,din lemn , împrejmuită pe dinăuntru cu burete sa nu intre frigul,te întâmpină un cuier vechi din PFL , asupra căruia timpul îşi pusese grav amprenta, aflat pe un hol îngust. Bucătăria este una de modă veche,cu un televizor cât un aparat radio, un aragaz Carpaţi , o chiuvetă de fontă sub care zace o găleată cu resturi menajere , o masă şi o canapea, semn că cineva transformase garsoniera în apartament cu două camere. Cum ieşi din bucătărie şi faci dreapta, intri în camera propriu-zisă care te încântă cu o privelişte pre-decembristă foarte bine conservată: o bibliotecă cu geamuri glisante,care conţine o gamă foarte variată de carţi (de la "Basme de Petre Ispirescu" până la cărţi în limba rusă,biografia lui G.G.Dej etc.); cu spatele spre geam stau două fotolii cu şezutul şi spătarul căptuşite cu burete şi material roşu gravat cu romburi aurii,iar rama şi cotierele sunt din lemn pur,fără pic de căptuşeală. Între cele două fotolii se află o masă rotundă , cu un singur picior, pe care erau inghesuite un ceas Slava, o cană de 2L cu apă, un telefon cu disc şi o vază de lemn in care sunt puse trei flori de plastic.
 Pe fotoliul din stânga stă un bătrânel cu ochelari fumurii pentru diabetici, o mustaţă grizonată , părul lui "o raritate" dar tindea spre "ceva ce n-ai vazut" . Purta pijamale crem cu dungi albastre şi  ciorapi stil jambiere peste care avea o pereche de papuci de cauciuc.
Fotoliul de vis-a-vis susţinea o pensionară durdulie,roşie in obraji, cu un capot verde;mângâia o pisică ce îi stătea în poală. În timp ce îşi bea cafeaua,"dădea în boabe" , adică vezi-Doamne ghicea viitorul in boabe de porumb.
 Asta este casa noastră,cei doi pensionari sunt părinţii mei , Giza este pisica noastră, iar eu, Mihnea Pungescu, am 31 de ani şi înca stau cu părinţii, dat fiind faptul ca nici vreo pipiţă şi nici munca nu s-au lipit de mine: eu sunt actor. Rar se întâmplă să dorm acasă , de cele mai multe ori dorm la Gore,amicul cu care îmi port eu sâmbetele,actor si el, şi îi mint că lucrez la vreo piesă care are premiera pe nu-ştiu-unde dracu` să mă ia . Teatrul de la noi a dat faliment şi a trebuit sa stau pe bară. În Bucureşti nu acceptă actori de provincie , doar aşa,din principiu..de ai dracu` ce sunt! Dar am zis că într-o zi o să fiu acceptat la Bucureşti şi poate în sfârşit nu va mai trebui sa îi mănânc pensia mamei sub pretext că salariul meu îi ajută pe tinerii actori în devenire. Vai de ei , săracii! Dacă ar şti ce-i aşteaptă , şi-ar blestema cu vârf şi îndesat ziua în care au intrat pe uşa facultăţii ăleia!
 Acum am venit acasă...Gore a găsit scuză că vine mă-sa mare de la Cocomârla să doarmă la el.Dracu` să îl ia şi pe Gore al meu, că de la un timp de vreme nu ştiu ce are , că mă cam goneşte de la el când i se străşună lui. O avea şi omu` treburile lui..de! nu poţi să stai pe capul lui aşa...de-a fie cum, că nu ştie mă-ta cu tactu` că eşti falit şi decât sâ îţi scoată ochii cu " eu ţi-am spus , mamă, că tu cu actoria ta mori de foame" şi să îţi ţina ăl bătrân conferinţă de presă când se îmbată, câte 3-4 ore in sir,spunând aceleaşi 2 propoziţii : "Bă,tâmpitule! Eu ţi-am spus că eşti prost,dar nu m-ai crezut!" , preferi să te milogeşti pe la lume să te primească să dormi câteva nopţi acasă la ei. Ehei...Gore e cadru activ,cum îmi place mie să zic, a dat cu papagalu` pe la dracu` şi pe la lacu` şi acum are un post pe la un teatru de revistă. Măcar el primeşte nişte bani...i-am zis să mă ia şi pe mine şi a început să facă faţa aia de halitor de pumni:
  - Bă Mişule,să mor eu dacă pot! Ce dracu`..nu te-aş băga?Da` ştii şi tu cum e Lăzărică, de-abia am intrat eu.
  - Bine băi,Gore,dacă nu poţi,nu poţi , nu trebuie să îţi faci probleme din cauza mea!
 Vă spun sincer că l-aş fi bătut aşa de rău, încât să-l audă pe el câinii din Giurgiu , nu invers. În fine, ce să mai tura-vura, ideea e că acum mor de foame şi se întâmplă de câteva luni bune,iar asta mă face să fiu paranoic şi de fiecare dată când mă întreabă cineva " Ooo, Mişule, ce mai faci mă? Cum o mai duci cu actoria? " eu, fară să stau pe gânduri îi răspund " Aşa,şi ce dacă nu mai am salariu? Ce? Tu ai dus-o bine tot timpul?" bineînţeles că toţi o iau ca pe o glumă, dar în sufletul meu ştiu că nu mai e nimic amuzant.